Traseul către 12 Apostoli urmăreşte catena nordică a depresiunii vulcanice spre Vf. Pietrosul (2103 m), cel mai înalt pisc al Munţilor Călimani. Pentru a ajunge la destinaţie, vei străbate o potecă şerpuitoare printre pâlcuri de molizi şi tufărişuri cu ienupăr, pajişti cu afin şi merişor, acolo unde trăieşte cocoşul de munte.
Traseul urmat: Poiana Negri - Valea Lucaciu - Vf. Lucaciu (1778 m alt.) - Vf. 12 Apostoli ( 1760 m alt.) - Schit 12 Apostoli - Valea Pintea - Poiana Negri (Muntii Calimani) Participanti: subsemnatul, Marcel Balan, Nicolae Balan, Cristian Pop, Adrian Rusu, Ioana Popandron si Manu Rusu. Cine se trezeste de dimineata departe ajunge si ce ii drept
Cand vorbeste si scrie despre Munte, Mircea e poet, visator. Doar cand vorbeste de (unii) oameni ai muntelui, devine caustic. Cand in vacanta de Pasti, "prin zapada mieior" (articol in cap. 8) am ajuns si la Cei 12 Apostoli, le-am zis " La revedere Calimani!" Asa ca, vineri 13 iulie, in acceleratul ce ne ducea spre Vatra Dornei,
Apostolii de piatră din Munţii Călimani. Formaţiunea vulcanică din masivul muntos reprezintă unul dintre cele mai frumoase spectacole ale naturii din România. Pietrele cu forme şi nume ciudate provoacă imaginaţia turiştilor şi-i invită să le escaladeze pentru a admira peisaje de o frumuseţe răpitoare. Rezervaţia 12 Apostoli
Munţii Călimani sunt cei mai înalţi (2.102 m în Vf. Pietrosul) şi masivi din cadrul lanţului vulcanic românesc şi sunt alcătuiţi în special din andezite, rezultate în urma a două faze eruptive majore. Acestea au imprimat trăsăturile de bază ale masivului: un platou vulcanic dominat de caldera Călimani, cu vizibile urme ale vechilor cratere.
Vroiam sa ajungem la Rezervatia 12 Apostoli din frumosii Munti Calimani. Muntii Calimani sunt munti de origine vulcanica, cei mai tineri de la noi, prezinta in partea sa centrala mare caldera vulcanica, având diametrul de aprox. 10 km, in forma de potcoava deschisa catre nord, fiind inconjurata de varfuri ce depasesc 2000 m.
kFgicir. Dorna Candrenilor, sat Poiana Negrii, str. Principală, nr. 696B - hartă. Capacitate: Max. 14 adulți în 7 spații de cazare. Localizata in Poiana Negrii, comuna Dorna Candreni, jud. Suceava, Pensiunea ``12 Apostoli``, este o constructie noua, cu 7 camere duble cu baie proprie, living spatios, bucatarie complet utilata, foisor, barbacue.
Sf. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului . Născut în 1296 în sânul unei familii de neam ales şi deosebit de evlavioase, tânărul Grigorie a vieţuit de mic în palatele împărăteşti, dat fiind că tatăl său, fericitul Constanţiu, era sfetnic al împăratului Andronic al II-lea (1282-1328) şi pedagog al nepotului acestuia, Andronic al III-lea.
Satul Gura Haitii - Varful Pietrosul Satul Runc (Comuna Neagra Sarului) - Rezervatia 12 Apostoli Vatra Dornei - Saua Nicovala Vatra Dornei - Coada Pietrosului [ All ] Mountain Rescue information Formaţiunea Salvamont Topliţa Tel: Paul Gingean (şef formaţiune): 0727-308402, 0744-526530 Salvamont Targu-Mures
Vroiam sa ajungem la Rezervatia 12 Apostoli din frumosii Munti Calimani. Muntii Calimani sunt munti de origine vulcanica, cei mai tineri de la noi, prezinta in partea sa centrala mare caldera vulcanica, având diametrul de aprox. 10 km, in forma de potcoava deschisa catre nord, fiind inconjurata de varfuri ce depasesc 2000 m.
Traseul urmat: Poiana Negri - Valea Lucaciu - Vf. Lucaciu (1778 m alt.) - Vf. 12 Apostoli ( 1760 m alt.) - Schit 12 Apostoli - Valea Pintea - Poiana Negri (Muntii Calimani) Participanti: subsemnatul, Marcel Balan, Nicolae Balan, Cristian Pop, Adrian Rusu, Ioana Popandron si Manu Rusu. Cine se trezeste de dimineata departe ajunge si ce ii drept
muntii calimani 12 apostoli