Cartea Narcis si Gura-de-Aur face parte din categoria Literatura clasica. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 350 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Narcis si Gura-de-Aur și, de asemenea, sperăm că autorul Hermann Hesse, s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Cărți scrise de Hermann Hesse Narcis este un tânăr dascăl dintr-o școală monahală, ajungând rapid de la statutul de elev la cel de dascăl datorită inteligenței și dedicării. Drumul îi pare clar și, îndrumat de mentorul său, abatele Daniel, dar și datorită abilității de a citi în sufletele oamenilor, Narcis ajunge un tânăr admirat și cu un viitor promițător în mănăstire. Narcis și Gură-de-Aur - rezumat. În timpului Imperiului German, la Mănăstirea monahală Mariabronn se aflau două personalități deosebite ce atrăgeau atenția celorlați călugări: abatele Daniel, bătrân și înțelept și ajutorul de dascăl, Narcis, un tânăr sclipitor, mândru și bun cunoscător al sufletelor. Într-o primăvară, la mănăstire este adus de rezumat capitolul IV Narcis si Gura de aur窶・ maiamamaruta Rトピpuns: テ始 timpului Imperiului German, la Mトハトピtirea monahalト・Mariabronn se aflau douト・personalitトκ嬖 deosebite ce atrトトeau atenネ嬖a celorlaネ嬖 cトネugトビi: abatele Daniel, bトフrテ「n ネ冓 テョnネ嫺lept ネ冓 ajutorul de dascトネ, Narcis, un tテ「nトビ sclipitor, mテ「ndru ネ冓 bun cunoscトフor al sufletelor. Uita-te mai jos si o sa gasesti cele mai relevante rezultate pentru cautarea Despre preotiesf ioan gura de aur. Alege cel mai bun referat din aceasta cautare si descarca gratuit. In cazul in care nu gasiti referatul Despre preotiesf ioan gura de aur va rugam sa efectuati o cautare dupa un singur cuvant cheie. rezumat narcis si gura de aur plss pavelpintea Răspuns: În timpului Imperiului German, la Mănăstirea monahală Mariabronn se aflau două personalități deosebite ce atrăgeau atenția celorlați călugări: abatele Daniel, bătrân și înțelept și ajutorul de dascăl, Narcis, un tânăr sclipitor, mândru și bun cunoscător al sufletelor. zzO5. Narcis este un tânăr dascăl dintr-o școală monahală, ajungând rapid de la statutul de elev la cel de dascăl datorită inteligenței și dedicării. Drumul îi pare clar și, îndrumat de mentorul său, abatele Daniel, dar și datorită abilității de a citi în sufletele oamenilor, Narcis ajunge un tânăr admirat și cu un viitor promițător în mănăstire. Tanarul dascal si elevul dintr-o scoala monahala: Narcis si Gura-de-Aur. Intre cei doi ia nastere o prietenie profunda, dar drumurile lor se despart. Gura-de-Aur se lasa prada placerilor carnii si va pribegi ani in sir din femeie in femeie. Este salvat de Narcis, devenit intre timp Abatele Ioan. O ultima calatorie ii provoaca boala si, in cele din urma, moartea. continuare text Rezumat Narcis si Gura de aur. Ii face curte fetei, este insa prins si primeste pedeapsa cu moartea. Este inchis in temnita, unde realizeaza ca nu vrea sa moara inca. Pune la cale o evadare prin crima, vrand sa ucida pe preotul ce urma sa-l impartaseasca. Insa, preotul care apare este insusi prietenul sau Narcis, De la inceput a fost atras de dascalul Narcis, care era numa cu 2 ani mai mare decat Gura de Aur, si de abatele Daniel. Atunci cand Gura de Aur a fost ツ bolnav, Narcis paruse ingrijorat, dar nu parea niciodata sa fie multumit sau total de acord cu el. rezumat capitolul IV Narcis si Gura de aur窶・ maiamamaruta Rトピpuns: テ始 timpului Imperiului German, la Mトハトピtirea monahalト・Mariabronn se aflau douト・personalitトκ嬖 deosebite ce atrトトeau atenネ嬖a celorlaネ嬖 cトネugトビi: abatele Daniel, bトフrテ「n ネ冓 テョnネ嫺lept ネ冓 ajutorul de dascトネ, Narcis, un tテ「nトビ sclipitor, mテ「ndru ネ冓 bun cunoscトフor al sufletelor.

narcis si gura de aur rezumat